Turismul rural, sub lupa specialiştilor din 26 de ţări

Peste 200 de specialişti din domeniul turismului din 26 de ţări participă zilele acestea la Congresul European de Turism Rural (ECRT), care se desfăşoară pentru prima dată în România, la Piatra – Neamţ. Obiectivul principal al congresului este de a prezenta participanţilor bune practici şi exemple de succes înregistrate în domeniul turismului rural, care au contribuit la o dezvoltare rapidă a industriei turistice în ţări din Europa şi din lume, precum şi modalităţi prin care turismul rural s-a integrat şi adaptat rapid cerinţelor pieţei turistice mondiale.

“Oamenii secolului al XXI-lea caută tot mai mult un colţ de natură unde să-şi petreacă vacanţele. Satele româneşti – bogate în tradiţii, istorie şi natură – oferă experienţe variate celor care încearcă să-şi regăsească rădăcinile, celor în căutare de relaxare sau odihnă activă, ori de cultură locală şi de experimentarea stilului de viaţă rural. În aceste condiţii, conservarea mediului şi a identităţii etnografice sunt esenţiale pentru turismul rural”, a declarat Cristian Bărhălescu, secretar de stat pentru turism în Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, cu ocazia deschiderii Congresului European de Turism Rural.

În prima parte a Congresului, reprezentanţi ai diverselor asociaţii de profil din Europa au prezentat situaţia turismului rural din propria ţară. Printre aceştia, Marilena Stoian, preşedinte onorific al Asociaţiei Naţionale de Turism Rural, Ecologic şi Cultural (ANTREC), a vorbit despre evoluţia din ultimii 20 de ani a turismului rural şi ecologic din România, de la câteva pensiuni care funcţionau disparat la începutul anilor ’90 la cele peste 5000 de pensiuni înregistrate oficial în prezent. Majoritatea lor au ales să se asocieze, începând din anul 1994, odată cu înfiinţarea ANTREC România, iar în anul imediat următor s-au afiliat Federaţiei Europene de Turism Rural (EuroGites).

Sursa: horeca.ro

România are încă două “Destinaţii europene de Excelenţă”

Două destinaţii din România au fost desemnate anul acesta “Destinaţii Europene de Excelenţă”, în cadrul proiectului EDEN (European Destinations of Excellence), lansat de Comisia Europeană, informează Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului.

Ţinutul Buzăului a fost desemnat destinaţia românească pentru tema “Turismul rural”, iar Alba Iulia pentru tema “Turismul şi regenerarea siturilor fizice”. Cele 2 destinaţii vor fi premiate de Comisia Europeană şi vor fi incluse în Reţeaua EDEN constituită la nivel european.

EDEN

Ce este EDEN?
Acronimul EDEN („European Destinations of Excellence”) a fost ales pentru a desemna destinaţiile europene de excelenţă. Acest proiect promovează modele de dezvoltare a turismului durabil în Uniunea Europeană. Proiectul se bazează pe concursuri naţionale care au loc în fiecare an şi în cadrul cărora este selectată câte o „destinaţie turistică de excelenţă” în fiecare ţară participantă.
Acest concurs european de excelenţă în turism este elaborat pe baza unei teme anuale, aleasă de Comisia Europeană în colaborare cu organizaţiile naţionale din turism competente. Această temă funcţionează ca un laitmotiv: până acum turismul rural, patrimoniul imaterial şi zonele protejate au fost principalele teme EDEN.

cetatealba

Principala trăsătură a destinaţiilor selectate este implicarea acestora în promovarea unor modele sociale, culturale şi de mediu durabile. Laureaţii acestui premiu sunt destinaţii europene emergente, puţin cunoscute, din cele 27 de state membre şi din ţările candidate. Proiectul EDEN contribuie la diseminarea în Uniune a practicilor durabile aplicate în destinaţiile alese şi la transformarea acestora în destinaţii turistice de succes. Acest proces vizează descongestionarea destinaţiilor turistice foarte frecventate.
Destinaţiile EDEN sunt desemnate printr-un concurs naţional, organizat de autoritatea de turism din fiecare ţară participantă la proiect, pe baza temei şi a criteriilor de selecţie agreate de Comisie.
Destinaţiile EDEN ale României 
Destinaţiile EDEN ale României desemnate în cadrul ediţiilor anterioare ale concursului naţional, au fost: Depresiunea Horezu (în anul 2008, pentru tema turismul şi patrimoniul local imaterial), Parcul Natural Apuseni (în anul 2009, pentru tema turismul şi ariile protejate) şi Staţiunea Geoagiu – Băi (în anul 2010, pentru tema turismul acvatic).

parcapuseni

Cele 2 destinaţii româneşti desemnate “Destinaţii Europene de Excelenţă” în 2012, Ţinutul Buzăului şi Alba Iulia, vor avea posibilitatea de a se promova în standul României, amenajat de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, cu ocazia Târgului de Turism al României, care se va desfăşura în perioada 15-18 noiembrie 2012 la Romexpo.
Proiectul EDEN a fost lansat în anul 2006 de Directoratul General pentru Întreprinderi şi Industrie/ Comisia Europeană şi vizează obiectivele majore ale politicii europene din domeniul turismului: durabilitate, decongestionarea destinaţiilor clasice, combaterea sezonalităţii, redirecţionarea fluxurilor de turişti către destinaţii non-tradiţionale, crearea de reţele între participanţii la sectorul turistic.

Sursa: horeca.ro

Ecoturismul, in crestere in Europa de Sud-Est

Din Grecia in Romania, administratiile locale din Europa de Sud-Est sunt interesate sa profite de crestere interesului pentru turismul ecologic, informeaza SETimes.com.

Regiunea Europei de Sud-Est ofera numeroase oportunitati de ecoturism, iar multe state din regiune isi promoveaza oportunitatile: insula Kea din arhipelagul Cicladelor (Grecia), micile sate din Serbia, nuntile traditionale din satele din regiunea Ohrid din Macedonia, amestecul unic de mostenire albaneza si ortodoxie sarba in comunitatile din Kosovo si pensiunile din Moldova.

In 2010 ecoturismul a contribuit cu 100 milioane de euro la economia Serbiei, aproximativ 16% din veniturile turistice. Serbia a indentificat ecoturismul ca o sursa potentiala de crestere economica, dezvoltare regionala si ca o posibilitate de imbunatatire a imaginii tarii. „Peste 1.000 de gospodarii din 70 de municipalitati sunt implicate in ecoturism si genereaza un profit similar cu 1.000 de mici intreprinderi”, a declarat ministrul sarb al Economiei si Dezvoltarii Regionale, Nebojsa Ciric.

Birocratia sufoca ecoturismul romanesc

Romania are 3.000 de pensiuni private care sunt membre ale Asociatiei Nationale de Turism Rural, Ecologic si Cultural. Presedinta Asociatiei, Maria Stoian, spune ca numarul pensiunilor care se alatura ANTREC este in crestere in pofida provocarilor cu care se confrunta micile afaceri. „Exista obstacole peste tot, la fel ca in orice alt domeniu. Birocratia excesiva in obtinerea tuturor documentelor necesare, infrastructura insuficient dezvoltata, drumuri de acces, canalizare, conexiuni la sistemele de alimentare cu energie electrica si gaze naturale, precum si taxele excesive”, a spus Maria Stoian.

Ecoturismul este o forma de turism cu impact scazut asupra mediului. Este o forma de turism durabil si care asigura beneficii populatiei locale. In plus, in conditiile economice dificile din prezent, ecoturismul ofera un model de dezvoltare sustenabila prin sprijinirea economiilor locale si crearea de locuri de munca.

 

Sursa: business24.ro