Hotelurile Residence urmează trendul BIO Naturals

Lux, intimitate, stil şi servicii personalizate pentru fiecare client în parte … sunt doar câteva din caracteristicile ce descriu personalitatea hotelurilor marca Residence.

Membre ale Catalogului Hotelurilor Exclusiviste, locaţiile marca Residence se înscriu în categoria celor ce acordă din ce în ce mai multă atenţie protejării mediului înconjurător şi a sănătaţii oaspeţilor săi.

Din dorinţa de a redefini calitatea serviciilor oferite, hotelurile Residence îşi vor răsfaţa oaspeţii cu o experienţă unică şi memorabilă în acelaşi timp, iniţiate de cosmeticele bio din gama Naturals oferite de Concept Hotels.

Naturals este imaginea prospeţimii naturale prin extrase de lămâie, portocale şi efectul hidratant al uleiului de masline. Armonia înmiresmată comunică mesaje fructate şi amprente revigorante cu caracteristici picante ale coacăzelor negre. Experienţa Naturals este măgulitoare, îmbinând în mod agreabil elemente florale şi păstrând supremaţia parfumului de crin. Decorul cosmetic este completat cu căldura lemnului de cedru, nuanţând eleganţa miresmelor de mosc şi flirtând cu senzaţiile dulci ale florilor de măr.

Designul prezintă produse bine definite, sticluţele păstrând linia clasică a flacoanelor medicinale sugerând o utilizare frecventă şi la îndemâna oricui. Acestea protejează perfect ingredientele Naturals, impresia finală fiind, înalta calitate a celor mai bune produse cosmetice. Capacul sticluţei garantează o igienă absolută şi oferă siguranţă.

Gelul de duş conţine coajă de lămâie fiind un stimulator şi un protector împotriva deshidratării. Şamponul conţine coajă de portocală, bogată în vitamina C, cu efect de regenerare a ţesuturilor pielii şi părului. Loţiunea de corp este îmbogăţită cu ulei de măsline, oferind o îngrijire delicată, efectul fiind o piele fină foarte bine hidratată. Balsamul de păr este purtatorul extractului din frunzele măslinului, fiind bogat în antioxidanţi, conferind un efect tonic.

Naturals este linia cosmetică potrivita hotelurilor care se identifică prin percepţii înalte calitativ şi care etalează o dorinţă permanentă pentru simplitate şi naturaleţe.

Compusă din ingrediente şi substanţe active de origine naturală, Naturals furnizează tot ce e mai bun din natură, pentru o experienţă pur şi simplu surprinzătoare şi plină de răsfăţ.

 

Despre hotelurile Residence

Situate în zone rezidenţiale ale Bucureştiului, hotelurile marca Residence reprezintă un standard de eleganţă absolută a hotel-boutique-urilor de patru stele superior, cu camere spaţioase şi confortabile, de o eleganţă clasică, proiectate cu grijă pentru detalii şi bun gust.
Hotelurile Residence Domenii Plaza, Arc de Triomphe şi La Conac sunt situate aproape de principalele atracţii ale oraşului, parcuri, muzee, centre de afaceri, magazine şi localuri. Fiecare dintre ele reprezintă locaţia ideală atât pentru turiştii de afaceri, cât şi pentru cei ce doresc să descopere farmecul „Micului Paris”.

Despre Concept Hotels

Concept Hotels este o companie cu capital privat, înfiinţată în anul 2001, având ca principal obiect de activitate furnizarea de produse, accesorii şi soluţii profesionale precum şi consultanţă gratuită pentru dotarea Hotelurilor, Restaurantelor şi Centrelor de afaceri.

Considerând că fiecare hotel este unic şi împărtaşind pasiunea pentru ospitalitate alături de clienţii şi partenerii săi, compania şi-a propus să îmbunătăţească continuu nivelul calităţii produselor şi serviciilor oferite pentru a ridica nivelul calităţii serviciilor hoteliere româneşti.

 

Contact:

Adriana Grosu

Marketing Manager Concept Hotels

Mobil : 0752.662.378

E-mail: marketing@concepthotels.ro

 

Hospitality Management Services a semnat un contract de management pentru doua hoteluri si un complex de agrement.

Dragos Popescu, Managing Partner la HMS ( Hospitality Management Services ) a anuntat aseara, in exclusivitate pentru Tophospitality.ro,  semnarea unui contract de management impreuna cu Residence Hotels Romania. RHS detine in prezent trei proprietati in Romania, hotelurile Arc de Triomphe de patru stele si Domenii Plaza, aflate in centrul Bucurestiului cat si complexul de patru stele, Residence „La Conac”.  

„Scopul nostru este de a consilia investitorii romani si straini in ospitalitate, prin consultanta profesionala si asistenta manageriala, pentru implementarea logica a unor proiecte hoteliere creative, vizionare, personalizate, care sa reflecte un concept deosebit, de „grija fata de oaspeti”. Activitatea noastra este orientata permanent pe respectarea standardelor internationale de design & constructie si calitate, precum si a procedurilor operationale hoteliere diferentiate pe functiuni, potrivit reglementarilor profesionale nationale si internationale” – Adrian Zaharia, Senior Associate la HMS / HOSPITALITY MANAGEMENT SERVICES.

 

Sursa: tophospitality.ro