Încep pregătirile pentru sezonul estival 2013

sigurantaturistilitoralAsociaţia Litoral – Delta Dunării a semnat pe 23 ianuarie a.c. un parteneriat de colaborare cu Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Constanţa, pentru sezonul estival 2013. Scopul îl constituie asigurarea unei protecţii sporite turiştilor care îşi petrec vacanţa pe litoralul românesc şi scăderea numărului de incidente neplăcute în această zonă. 

Printre cele mai importante responsabilităţi pe care le au cele două instituţii în urma acestui parteneriat, menţionăm:

• organizarea periodică a unor întâlniri la care vor fi invitaţi să participe reprezentanţi ai autorităţilor publice locale, patronatelor, agenţilor economici de pe litoral, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Constanţa, Asociaţiei Litoral – Delta Dunării, Prefectura Judeţului Constanţa şi ai altor alte instituţii, în vederea identificării şi soluţionării aspectelor ce periclitează siguranţa turiştilor pe litoralul românesc, pe perioada întregului an şi în special în sezonul estival 2013;

• informarea reciprocă şi oportună cu date şi informatii relevante, în cazul identificării unor situaţii de încălcare a prevederilor unor acte normative, care pot afecta securitatea turiştilor, obiectivelor, bunurilor şi valorilor precum şi în alte situaţii în sensul prezentului protocol;

• derularea unor activităţi de lobby către reprezentanţii unităţilor de cazare şi agenţiilor touroperatoare de pe litoral în vederea sesizării din timp a IJJ Constanta cu privire la sosirea unor grupuri mari de turişti cu transport organizat sau a navelor de croaziere care numai în 2012 au generat peste 32.000 de turişti, evenimentelor mari organizate outdoor etc., astfel încât, IJJ să poată lua măsuri preventive eficiente, pentru siguranţa turiştilor aflaţi pe litoralul românesc.

statiunilitoral

“În primul rând suntem preocupaţi să contribuim la menţinerea unui sejur lipsit de evenimente neplăcute pentru toţi turiştii aflaţi pe litoral. În acest sens considerăm că noul parteneriat reprezintă un pas înainte pentru realizarea acestui demers. Mai mult decât atât, colaborarea cu noii noştri parteneri ne va ajuta să identificăm acele locaţii în care sunt oportune prezenţa şi capacitatea noastră de intervenţie. Avem aici în vedere spaţiile aglomerate dar şi traseele turistice din port până la cele peste 680 de monumente istorice din judeţ.”, a declarat Inspectorul Şef IJJ Constanţa, Costică Cojoc.

Corina Martin, preşedintele Asociaţiei Litoral – Delta Dunării a declarat că îşi doreşte ca asociaţiile regionale membre FAPT să urmeze exemplul şi să înţeleagă importanţa unui astfel de protocol, respectiv prevenţia posibilelor situaţii neplăcute şi soluţionarea acestora într-un mod organizat şi rapid.

Sursa: horeca.ro

Anunțuri

5 hoteluri au fost scoase la vânzare pe litoral

THR Marea Neagră a scos la vânzare cinci hoteluri şi mai multe active în Eforie Nord şi Eforie Sud, banii obţinuţi urmând să fie folosiţi pentru investiţii în renovarea celorlalte unităţi de cazare din portofoliu, a declarat Linica Stan, directorul general al firmei pentru agenţia Mediafax.

Astfel, au fost scoase la vânzare hotelurile Riviera (264 de locuri), Ancora (328 de locuri) şi Măgura (454 de locuri) din Eforie Sud, dar şi Jupiter (260 de locuri) şi Neptun (în renovare) din Eforie Nord.

devanzare

De asemenea, a fost scoasă la vânzare şi participaţia de 50% pe care THR o deţine la hotelul Meteor din Eforie Nord. Unităţile de cazare au fost construite între anii 1925 şi 1969. Compania a mai scos la vânzare şi restaurantul Rapsodia din Eforie Nord, cu o capacitate de 200 de locuri.

“Turism, Hoteluri şi Restaurante Marea Neagră” SA administrează 34 unităţi de cazare şi 29 de alimentaţie publică aflate pe litoralul Mării Negre în staţiunile Eforie Nord, Eforie Sud, Venus, Saturn si Neptun, însumând peste 12.000 locuri de cazare.

„Le-am scos la vânzare pentru a investi în celelalte. Nu avem un preţ stabilit pentru ele, ci negociem pentru fiecare în parte, la preţul pieţei. În decembrie am vândut un hotel unui dezvoltator imobiliar. Cei care cumpără sunt în general investitori din zonă şi vor active mici, pe care să le poată controla mai uşor”, a spus Linica Stan.

Aceasta a adăugat că pe o piaţă „plină de biruri” aproape nimeni nu mai cumpără active.

hoteljupiter

În 2007-2008 investitorii erau interesaţi să investească în turism şi atunci când scoteam un hotel la licitaţie veneau şi 15 firme. An de an, pe perioada acestei crize, statul a mărit continuu taxele şi impozitele, iar interesul investitorilor a scăzut foarte mult”, a spus Linica Stan.

Lista tuturor activelor scoase la vânzare de THR Marea Neagră se găseşte pe site-ul companiei.

Sursa: horeca.ro

Tarifele la cazare pe litoral vor creste cu 7% anul viitor

Tarifele la cazare pe litoral vor creste anul viitor in medie cu 7%, dupa trei ani de stagnare si un sezon foarte bun in acest an, hotelierii invocand scumpirea utilitatilor si a combustibilului in 2012 si 2013, scrie Mediafax.

„Tarifele la cazare pe litoral vor creste in 20013 cu 7%. Tarifele pe litoral sunt nemodificate de trei ani, de la inceperea crizei. Hotelierii au sacrificat profiturile pentru a mentine circulatia turistica, iar toate majorarile de preturi ale utilitatilor si alimentelor din ultimii trei ani au fost suportate de hotelieri. Cresterea TVA de la 19% la 24%, devalorizarea euro, majorarea pretului combustibilului pentru incalzirea apei, cresterile salariale, toate acestea au fost suportate de hotelieri”, a declarat Dragos Raducan, vicepresedintele Federatiei Patronatelor din Turismul Romanesc (FPTR).

FPTR solicita Guvernului sa reduca TVA de la 24% la 9% si la serviciile de masa vandute la pachet cu cazarea, asa cum se practica in toate tarile europene. „Aceasta masura va duce la cresterea vanzarilor de pachete de servicii, extindere duratei sejurului, dezvoltarea sistemului all-inclusive, marind astfel incasarile hotelierilor si, implicit, taxele si impozitele colectate”, a mai spus Raducan.

In prezent, serviciile de cazare cu mic dejun au TVA redus la 9%. Pentru masa de pranz si cea de seara din hoteluri, taxa pe valoare adaugata este 24%.

In acest an, tarifele medii practicate de agentiile de turism in varf de sezon pentru un loc in camera dubla in Mamaia pe noapte au fost de 108 lei pentru un hotel de doua stele, 150 lei pentru trei stele si 216 lei pentru patru stele. In extrasezon, camera la doua stele a costat 48 de lei pe noapte, la trei stele 72 de lei si la patru stele 144 de lei.

In Eforie Nord, in varf de sezon, un loc intr-un hotel de doua stele a putut fi cumparat cu 90 de lei, la trei stele a costat 120 de lei si la patru stele 182 de lei.

Un loc intr-o camera dubla intr-un hotel de doua stele din Saturn, in varf de sezon, a costat 78 de lei, in medie, intr-o unitate de trei stele pretul s-a ridicat la 110 lei, iar la patru stele tariful a urcat la 144 de lei.

Oficialul FPTR a mai spus ca pentru ca Romania sa fie competitiva pe plan extern, solutia este recunoasterea incoming-ului ca export de servicii.

„Este mult mai profitabil pentru Romania sa restituie TVA sau sa dea prime de export agentiilor care aduc straini in tara noastra decat celor care exporta cereale, lemn sau fier vechi. MDRT ar trebui sa sustina aceste demersuri, care sunt mult mai importante din punct de vedere economic decat spionarea turistilor prin sistemul SIET”, a incheiat oficialul federatiei.

Peste 1,5 milioane de turisti romani au mers in aceasta vara pe litoralul romanesc, in crestere cu peste 15% fata de anul trecut, si au cheltuit aproximativ 270 de milioane de euro, potrivit datelor FPTR.

Numarul de turisti pe litoral in structurile clasificate a crescut cu peste 15% fata de anul trecut, de la 736.000 la aproximativ 850.000. In statiunile romanesti au ajuns si turisti straini, aproximativ 38.000, in urcare cu 30% fata de 2011.

Federatia estimeaza ca numarul turistilor cazati la negru pe litoral a depasit in acest an 660.000.

 

Sursa: wall-street.ro

S-a deschis “Melodia”, cel mai nou complex hotelier de pe litoral

Pe 1 iulie 2012, un nou complex hotelier şi-a deschis porţile pe litoralul românesc. Complexul hotelier Melodia, situat la graniţa dintre staţiunile Venus şi Cap Aurora, a fost refăcut complet anul trecut printr-o investiţie de 3,6 milioane euro, fiind dezvoltat de compania Venus Holiday 2000, care mai operează şi hotelul Favorit.

melodia2

Complexul Melodia este construit pe o suprafaţă de 13.000 mp şi are 109 camere pentru amenajarea cărora au fost investite aproximativ 2 milioane de euro. Complexul cuprinde şi o zonă de restaurant în care au fost investiţi 1,1 milioane euro, o zonă de piscine în care au fost investiţi 400.000 euro şi un spaţiu dedicat copiilor în valoare de 100.000 euro. Amortizarea investiţiei este estimată pe durata a 7 – 8 ani.

Complexul se adresează în proporţie de 70% familiilor cu copii prin spaţiile amenajate special, asistate de personal specializat. “Am mare încredere în evoluţia litoralului românesc, mai ales că am observat o creştere pe segmentul familiilor cu copii, care caută pachete cât mai complexe şi sejururi mai lungi. Pentru acest sezon, din totalul rezervărilor făcute, 65% sunt pachete complete. De aceea, din sezonul estival 2013 vom oferi clienţilor noştri servicii all inclusive. De asemenea, 20% dintre turiştii cazaţi la Melodia anul acesta sunt străini, veniţi prin contractele încheiate cu operatorii internaţionali”, a declarat proprietarul complexului hotelier Melodia, Luchi Georgescu.

melodia3

Complexul hotelier Melodia are 109 camere – 71 duble, 30 matrimoniale şi 8 apartamente – spaţii dedicate copiilor dar şi un centru de evenimente şi conferinţe. Melodia dispune şi de o zonă de relaxare pentru adulţi ce cuprinde o sală de fitness, saună, cameră de relaxare dupa saună şi o cameră de masaj, o zonă de piscine cu piscină încălzită pentru adulţi şi piscină cu Jacuzzi, complet dotate. De asemenea, Melodia dispune de un centru de conferinţe şi evenimente corporate, disponibil tot timpul anului, cu personal calificat în organizarea evenimentelor.
“Pentru acest an se estimează o creştere a numărului turiştilor cu 10 – 20% , dar, cred că acest procent poate creşte mai mult dacă ar fi urmată o strategie de investiţii coerentă şi dacă mai multe hoteluri ar participa la programele lansate de asociaţiile patronale din turism în colaborare cu Ministerul Turismului”, a mai declarat Luchi Georgescu.

melodia5

Complexul Hotelier Melodia este deschis în perioada 1 iulie – 30 septembrie 2012.

 

Sursa: horeca.ro

Hotelurile din staţiunea Mamaia elimină intermediarii şi scad tarifele

Instrumentul principal de vânzare a hotelurilor din Mamaia, site-ul http://www.mamaia360.ro elimină intermediarii şi scade astfel preţurile la hotelurile din Mamaia în sezonul estival 2012, anunţă un comunicat de presă emis de IPIX România, compania care operează website-ul staţiunii Mamaia. 


“În acest sezon estival, după un program de 2 ani de training, hotelurile din Mamaia elimină intermediarii. Ele vând online direct către turişti şi direct către agenţiile de turism. Pe website-ul oficial al staţiunii Mamaia, http://www.mamaia360.ro, agenţiile de turism beneficiază de până la 18% discount, iar turiştii beneficiază de tarife cu până la 15% discount faţă de tariful hotelului”, se arată în comunicatul de presă.

savoy1

Până la lansarea proiectului http://www.mamaia360.ro, hotelurile vindeau exclusiv către câteva agenţii touroperatoare după care aceştia revindeau la agenţii de turism mai mici care, la rândul lor revindeau către agenţii şi mai mici. Acest lanţ de intermediari ajungea uneori şi până la 5 agenţii de turism revânzătoare cu un adaos comercial total de peste 50%. Numai după aceea, turistul avea acces la biletul de vacanţă, care astfel devenea foarte scump.
„Indiferent că rezervarea se face pe http://www.mamaia360.ro sau pe website-ul hotelului, turistul sau agenţia de turism vede instantaneu disponibilităţile, tarifele şi promoţiile. Şi tot instantaneu primeşte confirmarea rezervării pe email şi sms. La hotelurile noastre, Dorna şi Modern, implementarea sistemului de rezervări online de la IPIX este un succes” a declarat George Guci, proprietarul hotelurilor Dorna şi Modern din staţiunea Mamaia. Ca sa economiseşti trebuie să ştii de unde să cumperi, fie că esti turist, fie că eşti agenţie de turism. Iar atunci când cumperi online de pe http://www.mamaia360.ro – website-ul oficial al staţiunii Mamaia, reduci tariful şi cu 50% pentru biletul de vacanţă, potrivit comunicatului de presă.
Mamaia360.ro a devenit în numai doi ani de la lansare instrumentul principal de vânzare a hotelurilor din Mamaia şi a adus vânzări de 150.000 euro numai din early booking unuia dintre hotelurile disponibile pe website” a declarat Gabriel Turicianu, Managing Director la IPIX România, compania care operează website-ul staţiunii Mamaia.
146 de agenţii de turism şi câteva zeci de mii de turişti au făcut rezervări online pe http://www.mamaia360.ro în anul precedent şi în perioada „înscrierilor timpurii” de la începutul acestui an. Pe website-ul oficial al staţiunii Mamaia se vinde deja circa 35% din capacitatea de cazare din staţiunea Mamaia iar cererea este în creştere.
“Proiectul Mamaia360 a beneficiat de o investiţie privată de 450.000 euro din partea companiei IPIX România. A fost desfăşurat un ambiţios program de promovare a staţiunii Mamaia, 150 de turisti beneficiind până acum de vacanţe gratuite la mare (cu 7 zile cazare + masă, bilete la Aqua Magic şi la cluburile din staţiune), mai mult decât a făcut orice minister al turismului sau guvern al României din toate timpurile”, se mai arată în comunicatul de presă.

 

Sursa: horeca.ro

Inventatorul all-inclusive: ”Trebuie sa investiti in hotelurile de pe litoralul romanesc”

Il cheama Mustafa Gençay, este director de vanzari si marketing in cadrul Calista Resort, un complex de lux din Belek, Antalya. El este, de fapt, inventatorul conceptului de all-inclusive in turismul turcesc.

Si-a inceput cariera in domeniul hotelier in 1990, cand era doar un pusti. In 1995 a introdus in hotelurile turcesti conceptul all-inclusive, intr-un hotel din Kemer cu doar 245 de camere. „Observam cum familiile aflate in vacanta aveau urmatoarea problema: cei mici voiau inghetata, tatii preferau mai multa bere, iar femeile, mai pretentioase, isi doreau sortimente suplimentare de mancare. Asa am introdus conceptul de all-inclusive, iar hotelul a ajuns la un grad maxim de ocupare din mai pana in octombrie. Apoi, turistii au vrut mai mult. Asa au aparut conceptele all-inclusive imperial, all-inclusive extra. Clientii vor sa manance direct de pe plaja, asa ca acum ei pot comanda.”

„Principala problema a fost urmatoarea: cum sa umplem fiecare hotel cu turisti. Am avut probleme pentru ca in fiecare an erau deshise alte hoteluri moderne, competitia devenea tot mai puternica de la an la an. La inceput nu am stiut cum sa gestionam costurile, ne era greu sa previzionam cat de multa bere vor bea turistii, de exemplu. Am observat, in cele din urma, spre exemplu, un cost mediu de 25 de euro/turist cu mancarea si bauturile. In cazul nostru, la Calista Luxury, acest cost ajunge la 35-38 de euro/turist in fiecare zi.”

All-inclusive in alte tari

„Am fost in Tunisia si in Egipt, insa acolo nu am vazut un sistem all-inclusive comparabil cu cel de aici. Ei nu au experienta noastra. Vin hotelierii din Grecia si Spania si ne intreaba cum reusim sa facem un all-inclusive atat de bun. Le spun, de fiecare data, ca spre deosebire de noi, ei fac parte din Uniunea Europeana unde sunt tot felul de reglementari. Noi cumparam toate produsele cu un an inainte sa ajunga aici si ne asiguram ca mancarea sa fie mereu proaspata. In fiecare an turistii consuma in complexul nostru 600.000 de sticle de vin. Costurile de achizitie cu mancarea si bautura s-au dublat in ultmii ani. De asemenea, taxele sunt tot mai mari.”

All-inclusive-ul se dezvolta si pe litoralul romanesc, insa doar pentru nemti. Thomas Cook Neckermann revine dupa sase ani in Romania si incheie contracte cu mai multe hoteluri de pe litoral in sistemul all inclusive, solicitat de turistii germani, printre acestea numarandu-se unitati detinute de oamenii de afaceri Josef Goschy si George Copos. Mustafa Gençay este direct: „Sezonul estival este foarte scurt in Romania. Trebuie sa investiti in hotelurile de pe litoralul romanesc.”

Extra la all-inclusive

„Serviciile extra care nu fac parte din all-inclusive genereaza venituri de aproximativ 500.000 de euro anual, adica in jur 1% din totalul incasarilor. De aici rezulta venituri anuale de 50 milioane de euro, dintre care 45% sunt generate de turistii rusi, urmati de nemti. Romanii platesc in total 1 milion de euro pe an pentru a veni la Calista.” Potrivit estimarilor lui Gençay, anul acesta numarul romanilor care se vor caza in complexul de lux Calista va creste de patru ori comparativ cu 2011 in contextul tour-operatorul Prestige Tours, partener Neva Travel din Turcia, a fost preluat de agentia Happy Tour.

De la rusi si nemti vine criza. „Am simtit criza financiara abia anul trecut, cand am inregistrat prima scadere a veniturilor, de 30%. Ma astept ca criza sa se incheie in 2014. Incep sa se simta efectele crizei din Germania, resimtim faptul ca peste 2 milioane de nemti au ramas fara locuri de munca. Pe zona corporate vedem o scadere a interesului din partea turistilor rusi.”

Cifrele Calista Luxury Resort. „Investitia initiala a fost de 125 milioane de euro, fara teren, care a costat 27 de milioane de euro. In primul rand, ne diferentiem din punct de vedere arhitectonic intrucat complexul nu arata precum un hotel clasic. Complexul, care se intinde pe 120.000 de metri patrati, a fost proiectat de firma de arhitectura GMP, iar constructia a durat 2 ani si jumatate sub coordonarea arhitectului-sef Frank Solanas.”

Punctul critic in turism

„Sistemul all-inclusive este suficient de matur in prezent si nu va evolua foarte mult in urmatorii 20 de ani. Nu mai poti inova foarte mult. Trebuie sa punem punct constructiei de hoteluri noi in Turcia. Se construieste prea mult, hotelurile lansate in urma cu 5 ani sunt inlocuite cu altele noi, ceea ce face ca investitiile sa fie amortizate greu.”

Sursa: wall-street.ro

Servicii all inclusive la „Litoralul pentru toti”

Trei hoteluri din statiunea Mamaia lanseaza in premiera o varianta speciala a programului „Litoralul pentru toti” cu servicii all inclusive.

Aceasta optiune este pusa in vanzare incepand de luni 14 mai de hotelurile Mercur Minerva Family Club de 3 stele, Dorna de 3 stele si Modern de 4 stele din Mamaia.

Potrivit consilierului Asociatiei pentru Promovarea si Dezvoltarea Turismului Litoral-Delta Dunarii, Adriana Fomenko, un sejur prin noul program turistic poate fi cumparat numai de la agentiile membre ale Asociatiei Nationale a Agentiilor de Turism (ANAT) la tariful minim de 695 de lei de persoana in camera dubla pentru cinci nopti in perioada 27 mai – 23 iunie.

„Turistii care vor opta pentru acest program vor primi trei mese in regim bufet, bucatarie romaneasca si traditionala, bauturi incluse si acces gratuit la locurile de joaca pentru copii, la piscine, sezlonguri si umbrele pe plaja. De asemenea, programul ofera si facilitati speciale pentru copii, cum ar fi gratuitate pana la varsta de 7 ani sau 50% reducere pentru copiii intre 7 si 12 ani”, a precizat Fomenko.

In acelasi timp, turistii inscrisi in acest program vor beneficia de un „tichet valoric de atractii” ce asigura, din partea Consiliului Judetean Constanta, accesul gratuit la Acvariu, Muzeul de Istorie si Arheologie sau la Muzeul de Arta Populara.

Turistii din Mamaia pot face si o plimbare cu telegondola, biletul costand 10 lei, iar copiii pana la 10 ani nu platesc nimic. La randul ei, Regia Autonoma de Transport in Comun (RATC) Constanta pune la dispozitia turistilor autobuzele etajate belvedere, pentru care biletul costa 5 lei.

 

Sursa: business24.ro