Forumul Internațional pentru Turismul Responsabil se mută la București

A doua ediție a Forumului Internațional pentru Turismul Responsabil se va desfășura în București, în perioada 29-31 martie, anunță organizatorii evenimentului, Fundația Amfiteatru, și are ca scop promovarea conceptului de turism responsabil în rândul operatorilor de turism din țara noastră.

La eveniment sunt invitați reprezentanți ai autorităților publice, centrale și locale, asociațiilor profesionale, mediului academic și de cercetare, IMM-urilor, ONG-urilor, publicațiilor de specialitate, specialiști din țară și străinătate și reprezentanți ai unor organizații și instituții internaționale.

afisforumturismresponsabil

“Ca urmare a interesului crescut manifestat de persoanele din mediul internațional, cea de-a doua ediție a Forumului pentru Turismul Responsabil devine o manifestare științifică dezvoltată la nivel mondial.”, se arată pe site-ul evenimentului.

În cadrul Forumului vor fi abordate teme precum: «Dezvoltarea turismului responsabil în condițiile globalizării», «Modele de implementare a principiilor turismului responsabil», «Importanța educației în dezvoltarea turismului responsabil», «Modalități de comunicare și promovare a turismului responsabil».

Inițiat în anul 2012, Forumul Național pentru Turismul Responsabil, a fost realizat în parteneriat cu Academia Română – Centrul de Economia Industriei și Serviciilor și a avut ca principal scop promovarea conceptului de “turism responsabil” în mediile tuturor promotorilor în turism. Aflat la cea de-a doua ediție, evenimentul își propune încă o dată evidențierea principiilor turismului responsabil în societatea românească pentru crearea unui mediu propice de elaborare a unor strategii coerente de dezvoltare în domeniul turismului.

Toți cei interesați de a participa la Forum se pot înscrie și cu lucrări, pe care le pot prezenta în cele trei zile dedicate dezbaterilor pe tema „turismului responsabil”. Cele mai bune lucrări vor fi publicate în revista Forumului – “International Journal for Responsible Tourism“.

Pentru mai multe informații despre eveniment și despre înscrieri intrați AICI.

Sursa: horeca.ro