Lanțul hotelier Accor se extinde. România este în plan

Lanțul hotelier Accor, cel mai mare grup la nivel mondial, are în plan să se extindă, iar planurile vizează și România.

Potrivit lui Stephane Barbazan, noul director general al hotelului Novotel din București (unitate ce face parte din grupul Accor), strategia vizează inaugurarea a 30.000 de camere pe an, la nivel mondial. O parte din aceste noi locuri de cazare vor fi trecute și pe harta României.

La nivel local, Accor este prezent cu brandurile Ibis, Pullman și Novotel, pe segmentul de trei și patru stele. Printre brandurile grupului care lipsesc de pe piața din România se numără Sofitel, Etap, Mercure etc.

Accor este prezent în 90 de țări cu 4.229 de unități de cazare și peste 500.000 de camere de hotel.

 

Sursa: capital.ro